Nebunia ultimelor zile in jurul numirii guvernului Ciolos mi-a trezit un sentiment de deja-vu.
Initial nu mi-am dat seama de unde mi se trage acest sentiment. Insa traind desfasurarea evenimentelor, vazand numirile si discutiile despre subiect, mi s-a aprins beculetul.
Am mai trait asta o data.
Saracie, nemultumire, neimpliniri, ramanere in urma fata de vecinii nostri. Un Sistem complex care conduce tara. Cresterea tensiunii sociale. Dupa care o (mai mult sau mai putin) masiva miscare populara declansata si
coordonata din umbra de oamenii Sistemului in jurul unui eveniment iesit din comun, presarat si cu niste morti ca sa fie mai dramatic. Strada insa nu stie ca e folosita, e manipulata, ea chiar doreste Schimbarea.
Care are loc. Se emana un guvern al strazii, un guvern de Uniune Natioanala sau un guvern de tehnocrati. La alegere. Care insa e format din esalonul doi al sistemului. Dar strada nici asta nu o stie. Sau o stie, dar nu-si poate exprima indignarea, fiindca acelasi Sistem dezumfla manifestatiile.
Si Sistemul se perpetueaza.
Se vehiculeaza ideea creari unui partid in jurul noului lider. Acesta respinge vehement informatia. Insa dupa cateva luni, la "cererea telespectatorilor", formula de succes trebuie formalizata. Ia nastere un partid nou. Curat.
Un partid emanat. De fapt format din acel esalon doi. Care castiga zdrobitor alegerile.
Poate urma un punct opt sau o lege a lustratiei. In acest caz chiar se desavarseste Schimbarea.
Urmeaza vreo 20-25 de ani de liniste. In care unii vor dori si vor incerca sa faca ceva pentru tara, altii se vor descurca, iar cei mai importanti vor trage itele si vor ramane nevazuti.
Si vor perpetua Sistemul.
Iar strada se va intreba multi ani daca a fost Revolutie sau Lovitura de Stat.